Puterea unui event video
Evenimentele reprezintă borne importante din viața unei companii. Fie că se prezintă un produs sau un serviciu, fie că se anunță diferite campanii pentru consumatori, fie că se fac bilanțuri la final de an, aceste ocazii merită o promovare deosebită.
Statisticile celor de la Eventbrite arată că 94% dintre organizatorii de evenimente sunt convinși că un clip de promovare ajută mult în ceea ce privește popularizarea respectivelor întâlniri. Chiar și așa, mai puțin de jumătate dintre evenimente beneficiază de sprijinul unui videoclip. De ce? Mulți se gândesc că efortul este prea mare.
Poate că da, dar și rezultatele sunt impresionante. Practic, un eveniment ar trebui să beneficieze de 3 clipuri:
- primul ar fi cel de prezentare a evenimentului, cu data la care va avea loc, invitații care vor participa și alte astfel de date.
- al doilea este un reminder, care poate include și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări legate de eveniment.
- al treilea, bineînțeles, este cel post-event, care include cele mai frumoase momente din cadrul evenimentului și care va rămâne în amintirea celor care au participat.
Cum ajunge un astfel de clip să „prindă” la public? Sunt 3 reguli simple. Prima este legată de plasarea frazei de CTA (Call-to-Action). În mod clasic, aceasta ar fi pusă la finalul clipului. Pentru că timpul este scurt, iar numărul de clipuri este uriaș, o tactică ar fi mutarea CTA la mijlocul acestuia.
A doua regulă este utilizarea Facebook video ads. Aproape toată lumea are Facebook, da? Așa că o anumită sumă pentru „rostogolirea” clipului pe această rețea de socializare va merita efortul. A treia regulă este legată de a doua. Facebook-ul nu acoperă întreaga audiență pe care o poate avea o companie. Așa că trebuie folosite și alte canale de comunicare, cum ar fi site-ul oficial, e-mailurile, dar și Youtube.
Sursă: Marketo